Dincolo de nisipuri
Versiuni disponibile
Pamfletul îi pune în valoare pe cei capabili să triumfe. Stilul liric al generației definește (și) un timp al speranței. Sunt tineri, cred în șansa vârstei. Generația lui Fănuș Neagu își începe vremurile „în sania regelui“: scriitorii, notează Fănuș Neagu într-un necrolog memorabil (în amintirea lui Marin Preda!), își petreceau anotimpurile „creației“ la castelul ce aparținuse Regelui. În castelul regal. Se plimbau în sania regală. Erau locțiitorii Majestății Sale, în vremuri în care regimul voia să afirme o nouă aristocrație, o nouă religie, o nouă elită. Tinerii girau, desigur nu fară ironie, utopia. Dar credeau în talentul lor, în proza lor, în viitorul fericit al literaturii. Cornel UNGUREANU
În viața de fiecare zi, precum și în fiecare rând așternut pe hârtie, Fănuș Neagu n-a renunțat niciodată la el însuși. În povestiri, în romane, în piese de teatru, în cronici sportive, Fănuș Neagu n-a știut ce este jumătatea de măsură, a spus ce-a vrut, niciodată indiferent față de adevăr, tot timpul probând și argumentând dreptul scriitorului de a fi scriitor. Fănuș Neagu a scris într-o limbă despre care am putea spune că este dumnezeiască; așa că am putea conchide că încă din anii ’60 – Cel de Sus a lăsat Creația pe mâna lui Fănuș Neagu. Fănuș a fost prietenul scriitorilor, prietenul gazetarilor, prietenul sportivilor! Fănuș Neagu ne aude acum și ne iartă pentru greșelile noastre. În ultimii ani, Fănuș Neagu ne-a oferit o uluitoare dovadă a indestructibilității sale sufletești – o dovadă teribilă a puterii sale de a rămâne același în fața tuturor condiționărilor biologice. Așa cum a rămas același în fața tuturor condiționărilor istoriei. D.R. POPESCU