Citește un fragment din „Puterea sensibilității. Valoarea empatiei într-o lume din ce în ce mai dură” de Anita Moorjani

Puterea sensibilității. Valoarea empatiei într-o lume din ce în ce mai dură de Anita Moorjani a apărut la Editura Litera în colecția „Introspectiv”. Presărat cu întâmplări revelatoare din viața altor empatici, cu exerciții, meditații și mantre de autoafirmare, acest volum te încurajează să-ți accepți natura empatică și să-ți folosești darurile pentru a-i ajuta pe ceilalți, având grijă totodată de propria ta fericire.

Citește un fragment în avanpremieră din „Înconjurat de psihopați” de Thomas Erikson

Empaticii sunt persoane extrem de sensibile, care simt foarte intens emoțiile și suferințele celor din jur, iar de multe ori le și absorb ca un burete, ceea îi afectează nu doar psihic, ci și fizic. În plus, înclinația lor de a-i ajuta pe cei din jur și de a le face pe plac îi determină să-și consume mare parte din energie pentru a satisface nevoile altora, neglijându-și propriile nevoi – de aceea se și simt de multe ori epuizați, deprimați și nefericiți.

Citește un fragment din volumul „Cum să-ți transformi viața” de Nicole LePera

Ea însăși o empatică, Anita Moorjani își propune să arate că, deși uneori pare o povară, sensibilitatea poate fi transformată într-o adevărată putere. Pentru asta, empaticii trebuie să-și asume natura lor unică și să-și dea seama că, deși subevaluate în lumea de azi, intuiția, compasiunea și generozitatea sunt punctele lor forte. Apoi trebuie să înțeleagă că empatia fără iubire de sine duce la epuizare, drept care empaticii au nevoie să se prețuiască mai mult și să dedice mai mult timp satisfacerii propriilor necesități. Odată realizat acest echilibru, ei pot duce o viață plină de satisfacții, care îmbină optim generozitatea față de semenii greu încercați cu grija față de sine.

Citește un fragment în traducere din limba engleză de Ruxandra Apetrei

În timp ce stăteam întinsă pe saltea și inspiram fumul de tămâie și aroma de ulei de neroli, am deschis încet ochii, să arunc o privire la ceremonia care se desfășura în jurul meu. Șamanul a făcut înconjurul celor patruzeci de participanți din încăpere, rostind – pe limba lui – niște mantre care reverberau în tavanul boltit al încăperii. Preț de câteva mi­nute, a trecut cu o mișcare circulară un bețișor parfumat de salvie pe deasupra fiecărui om din sală, în timp ce asistentul lui pulveriza în aer un lichid care mirosea ca uleiurile din plante pe care le foloseam și eu acasă pentru aromaterapie. Un alt asistent se folosea de o baghetă ca să formeze modele în fumul gros lăsat în urmă de bețișorul de salvie ars. Ni s‑a spus că acest ritual e menit să ne elibereze de orice energie nedorită pe care, fără să ne dăm seama, o acumulaserăm de‑a lungul vieții la oraș și care duce, în cele din urmă, la extenuare, stres și depresie.

Am închis ochii și, după câteva minute, l‑am auzit pe șaman apropiindu‑se de mine, urmat de asistenții lui care dansau, băteau în tobe și fluturau bețișoare parfumate. Am simțit cum se uită în jos, spre mine. Apoi, însoțită de miro­sul foarte dens și puternic al bețișoarelor parfumate, o voce gravă mi‑a șoptit în ureche: „Ridică‑te și vino cu mine!“

Îmbrăcat în alb și învăluit în fulgi tot de culoare albă, însoțit de cei doi asistenți, șamanul mi‑a făcut semn să‑l urmez. M‑am uitat în încăpere. Toți ceilalți erau în transă, întinși încă pe saltele.

Cei doi asistenți au continuat să bată din tobe și să cânte pentru a menține starea celorlalți, iar eu l‑am urmat pe șaman până în partea din față a încăperii, luminată slab doar de câteva lumânări care pâlpâiau. Știam că ceremonia urma să dureze toată noaptea, dar pierdusem noțiunea timpului. Era două dimineața? Trei? Și de ce fusesem aleasă tocmai eu din toată această încăpere imensă aflată în mijlocul junglei din Costa Rica, unde se desfășura o ceremonie cu totul nouă pentru mine? (Venisem acolo la îndemnul a doi prieteni și mânată de curiozitate, în speranța că mă voi relaxa, dar am sfârșit prin a mă găsi pe mine însumi.)

Șamanul s‑a așezat pe un scaun mare de răchită, cu un spătar care se înălța în spatele lui asemeni unei cozi de păun. Mi‑a făcut semn să iau loc pe podea, în fața lui. M‑am așezat temătoare și, în același timp, emoționată. Oare ce avea să‑mi spună?

„Simt că ai nevoie de un fel aparte de vindecare“, mi‑a zis el. „Aș vrea să te ajut.“

De ce pe mine?

„Ești diferită de ceilalți“, mi‑a răspuns, ca și cum mi‑ar fi citit gândurile. „Ai venit aici cu un scop anume și simt că ai nevoie de ajutor.“

Mi‑a zis să închid ochii, apoi și‑a pus mâinile pe capul meu și a început din nou să cânte. După aceea mi‑a spus să mă întind pe podea și m‑a stropit cu lichidul acela cu miros de tămâie și de neroli, executând un ritual care a continuat încă douăzeci de minute. În cele din urmă, când mi‑a cerut să mă ridic, mă simțeam tulburată și neliniștită.

„Tu ai un scop aparte“, mi‑a spus din nou, „dar nu ai ajuns acolo unde ți‑ar fi permis abilitățile tale dacă ar fi fost folo­site la maximum. Ai absorbit o cantitate mare de energie care nu este a ta. Spune‑mi, ți s‑a întâmplat ceva neobișnuit în viață? Ești diferită. Ai o energie diferită de a celorlalți. Ai primit un dar pe care l‑ai îngropat“.

Mie chiar mi se întâmplase ceva cu totul neobișnuit. I‑am zis șamanului cum era să mor de cancer cu câțiva ani înainte. I‑am povestit despre experiența la limita morții pe care o trăisem și care îmi salvase viața și cum, după ce îmi revenisem din ea, începusem să vorbesc și să scriu despre ce mi se întâmplase. Marele Wayne Dyer îmi descoperise povestea în ultima perioadă a vieții sale și mă încurajase să scriu prima mea carte, intitulată Am murit și m‑am desco­perit pe mine însămi, publicată în 2011, care mă făcuse cu­noscută pe plan internațional. În adâncul sufletului știam că asta era chemarea mea, destinul meu: să împărtășesc lumii ce descoperisem. Simțeam că, dincolo de mesajul iubirii de sine, trebuie să vorbesc despre importanța de a fi sincer și autentic, fără nicio teamă, de a fi tu însuți, fără niciun re­gret. Pentru că, până la urmă, cu toții suntem expresii ale divinității.

Numai că, după publicarea primei mele cărți, fusesem brusc împinsă în fața reflectoarelor, într‑o existență mai tumultoasă decât îmi imaginasem și, deși ceea ce mi se întâmpla era un lucru bun – îmi descoperisem adevărata menire –, aveam o viață socială pentru care nu fusesem deloc pregătită.

Ce spun criticii despre Puterea sensibilității. Valoarea empatiei într-o lume din ce în ce mai dură

„Specia umană va supraviețui nu prin agresivitate și forță brută, ci prin bunătate, empatie, înțelepciune și colaborare. Anita Moorjani ne explică tuturor de ce sensibilitatea este cea mai mare putere a noastră.“ (Marianne Williamson, autoare de bestselleruri New York Times)

Despre Anita Moorjani

Anita Moorjani s-a născut în 1959, în Singapore, din părinți indieni, apoi s-a mutat la Hong Kong, unde a trăit o bună parte din viață. În 2002 a fost diagnosticată cu cancer, iar în 2006 a avut o experiență la limita morții, care i-a schimbat complet viziunea asupra vieții. După ce a reușit să învingă cancerul, a hotărât să-și împărtășească experiențele în Am murit și m-am descoperit pe mine însămi, carte devenită bestseller New York Times, urmată de Și dacă acesta este raiul?, care s-a bucurat și ea de succes internațional.

Citește un fragment în avanpremieră din volumul „Bărbați care urăsc femeile și femei care îi iubesc”

Te-ar mai putea interesa și: