Citește un fragment în avanpremieră din „Dorința”, noul roman al scriitorului Nicholas Sparks

Dorința, cel mai nou roman semnat de Nichollas Sparks, este în curs de apariție la Editura Litera, în colecția „Blue Moon”. Această carte poate fi achiziționată cu 30% reducere, la prețul de 34,93 lei, beneficiază de transport gratuit și va ajunge la cititori începând cu data de 20 septembrie 2021.

1996 a fost anul care a schimbat totul pentru Maggie Dawes. Trimisă la șaisprezece ani să locuiască la o mătușă pe care abia o cunoștea, în Ocracoke, un orășel izolat de pe coasta Carolinei de Nord, Maggie nu se putea gândi decât la familie și la prietenii lăsați în urmă… până când l-a întâlnit pe Bryce Trickett, unul dintre puținii adolescenți de pe insulă. Chipeș, sincer și proaspăt admis la academia militară West Point, Bryce i-a arătat cât de multe lucruri erau de iubit în orașul de pe plaja bătută de vânt – și i-a făcut cunoștință cu fotografia, o pasiune care avea să-i definească tot restul vieții.

Citește și: Nicholas Sparks despre succesul său: „Am devenit scriitor din întâmplare”

În 2019, Maggie este o renumită artistă fotografă. Ea își împarte timpul între administrarea unei galerii de succes în New York și fotografierea de locuri interesante din întreaga lume. Dar Crăciunul din acel an o prinde consemnată la sol, luptându-se să se împace cu un diagnostic medical care o pune pe gânduri. Din ce în ce mai dependentă de un tânăr asistent, se trezește apropiindu-se de acesta.

Citește și: O carte pe zi: „Respirație în doi” de Nicholas Sparks

În timp ce numără împreună ultimele zile ale anotimpului, ea începe să-i spună povestea unui alt Crăciun, din urmă cu mulți ani, și a iubirii care i-a arătat o cale pe care nu și-ar fi putut-o imagina niciodată.

Citește un fragment în avanpremieră, în traducere din limba engleză de Laura Runcanu

Manhattan

Decembrie 2019

De fiecare dată când sosea luna decembrie, Manhattanul se transforma într‑un oraș pe care Maggie nu‑l mai recunoștea. Turiștii se îmbulzeau să vadă spectacolele de pe Broadway și împânzeau trotuarele din fața magazinelor, aidoma unui râu care curgea leneș. Buticurile și restaurantele erau inundate de cumpărători care‑și țineau strâns plasele și de muzică de Crăciun difuzată din boxe bine ascunse. Până și holurile hotelurilor străluceau de decorațiuni. Bradul de Crăciun al Centrului Rockefeller era luminat de instalații multicolore și de blițurile a o mie de iPhone‑uri, iar traficul, care traversa orașul și care nu era rapid nici în vremurile bune, devenea atât de încărcat încât de cele mai multe ori era mai ușor să mergi pe jos decât cu mașina. Însă mersul pe jos își avea propriile sale provocări. Adesea printre clădiri bătea un vânt înghețat, așa că trecătorii avizați purtau lenjerie călduroasă, haine groase, plușate, și jachete închise până sub bărbie.

Maggie Dawes, care se considera un spirit liber, aflat mereu în mișcare, îndrăgise întotdeauna ideea de New York aflat în haine de sărbătoare, deși mai mult într‑un soi de constatare de genul „Ei, fii atentă, ce vedere mișto!“ În realitate, asemenea multor newyorkezi, se străduia să evite centrul în timpul sărbătorilor. În loc de asta, fie că rămânea aproape de casă, în Chelsea, fie că – iar asta se întâmpla cel mai adesea – se îndrepta spre meleaguri mai călduroase. În calitatea ei de fotograf călător, se considera câteodată o nomadă care, din întâmplare, avea o adresă permanentă în oraș, mai degrabă decât o newyorkeză get‑beget. Într‑un carnețel pe care‑l ținea în sertarul de la noptieră, compilase o listă cu mai mult de o sută de locuri pe care încă dorea să le viziteze. Unele dintre ele erau atât de obscure și de îndepărtate, încât să ajungi acolo reprezenta o provocare în sine.

De când se lăsase de facultate, în urmă cu douăzeci de ani, continuase să tot adauge la lista ei, în ciuda călătoriilor pe care le făcuse deja spre alte destinații, consemnând numele locurilor care îi stârneau imaginația pentru un motiv sau altul. Cu aparatul de fotografiat atârnat de umăr, văzuse fiecare continent; mai mult de optzeci și două de țări și patruzeci și trei dintre cele patruzeci și cinci de state americane. Făcuse zeci de mii de fotografii, începând cu imaginile dedicate animalelor din delta fluviului Okavango, în Botswana, și terminând cu aurora boreală, în Laponia. Avea fotografii făcute în timp ce străbătea Drumul Incaș, altele – de pe Coasta Scheletelor, în Namibia, și încă și mai multe din mijlocul ruinelor de la Timbuktu. În urmă cu doisprezece ani învățase să se scufunde și‑și petrecuse zece zile studiind vietățile marine din Raja Ampat; în urmă cu patru ani, se cățărase până la faimoasa Paro Taktsang, numită și Cuibul Tigrului, în Butan, o mănăstire budistă construită în peretele stâncos, care oferea o vedere panoramică asupra munților Himalaya.

Ceilalți se minunaseră adesea de aventurile ei, însă Maggie învățase că „aventură“ putea fi un cuvânt cu multe conotații și că nu toate erau neapărat bune. Un exemplu grăitor era aventura pe care o trăia acum – cel puțin așa le‑o descrisese celor care o urmăreau pe Instagram și YouTube – și care îi impunea să trăiască fie în galeria ei de artă, fie în micul apartament cu două dormitoare de pe West 19th Street. Aceeași aventură care o împinsese să aibă, din când în când, gânduri de sinucidere.

Sigur că n‑ar fi făcut‑o niciodată. Ideea de a‑și lua viața o îngrozea și recunoscuse asta într‑una dintre înregistrările video pe care le făcuse pentru YouTube. Vreme de zece ani, înregistrările ei anterioare, dedicate fotografiei, fuseseră mai degrabă obișnuite. În ele descria cum lua deciziile atunci când fotografia, oferea numeroase tutoriale despre Photoshop, făcea recenzii ale noilor aparate de fotografiat și ale accesoriilor acestora, pe care le publica de două sau de trei ori pe lună. Acele înregistrări video de pe YouTube, la care se adăugau paginile de Facebook și Instagram și blogul de pe site‑ul ei, fuseseră întotdeauna populare printre excentricii îndrăgostiți de fotografie și‑i întăriseră reputația profesională.

Însă cu trei ani și jumătate în urmă, fără să plănuiască dinainte, publicase o înregistrare video pe canalul ei de YouTube, despre diagnosticul recent pe care îl primise și care nu avea nimic de‑a face cu fotografia. Videoclipul, o relatare dezlânată și necenzurată a fricii și a nesiguranței pe care le simțise atunci când aflase că avea cancer de piele în stadiul IV, probabil că n‑ar fi trebuit să fie postat. Dar ceea ce își imaginase că avea să fie doar un ecou singuratic al propriei voci, rezonând din adâncurile internetului, reușise cumva să atragă atenția celorlalți. Nu își dădea seama cum și de ce, însă acel videoclip – dintre toate cele pe care le publicase vreodată – atrăsese mai întâi un strop, apoi un șuvoi constant de atenție, după care, în cele din urmă, un potop de vizionări, comentarii, întrebări și aprecieri din partea unor persoane care nu auziseră niciodată de munca ei de fotograf. Simțindu‑se datoare să le răspundă celor care fuseseră mișcați de situația ei, publicase o nouă înregistrare despre diagnosticul primit, care devenise și mai populară. De atunci încolo, continuase să publice videoclipuri similare aproape în fiecare lună, mai ales pentru că simțise cumva că n‑avea de ales. În ultimii trei ani discutase despre diferite tratamente, despre cum o făceau să se simtă, iar câteodată își arăta chiar și cicatricile operațiilor. Vorbise despre arsurile provocate de radiații, despre grețuri și căderea părului și‑și pusese în mod deschis întrebări despre posibilitatea existenței unei vieți de apoi. Toate astea erau problematici serioase, despre lucruri serioase, dar, poate într‑un efort de a‑și ține depresia sub control, se străduise să folosească un ton cât mai relaxat cu putință. Presupunea că acela fusese motivul pentru care înregistrările ei câștigaseră popularitate, însă cine putea să știe cu adevărat? Singura certitudine era faptul că devenise vedeta propriei serii de reality show, una care începuse încărcată de speranță și care‑și îngustase orizontul încetul cu încetul, pentru a se concentra asupra unui singur sfârșit, unul inevitabil. Și așa cum probabil că era de așteptat, pe măsură ce marele final se apropia, audiența ei explodase.

Citește și: Bestsellerul săptămânii la Editura Litera: „Respirație în doi“ de Nicholas Sparks

Ce spun criticii despre Dorința

„Sparks stăpânește cu siguranță arta iubirii.” (Associated Press)

„Sparks știe cum să atingă coarda sensibilă a cititorilor.” (Chicago Sun Times)

Despre Nicholas Sparks

Autor vândut în mai bine de 100 de milioane de exemplare, NICHOLAS SPARKS este unul dintre cei mai iubiți povestitori ai lumii. Cincisprezece dintre romanele lui au fost pe locul 1 în topul de bestselleruri New York Times, dar toate cărțile lui Nick, inclusiv memoriile scrise împreună cu fratele lui, Micah, au ajuns bestselleruri internaționale și au fost traduse în peste 50 de limbi. Unsprezece romane ale lui Nicholas Sparks – The Choice, The Longest Ride, The Best of Me, Safe Haven, The Lucky One, The Last Song, Dear John, Nights in Rodanthe, The Notebook, A Walk to Remember și Message in a Bottle – au fost ecranizate.