Citește un fragment în avanpremieră din „Războaie de graniță. Conflicte care ne definesc viitorul“, de Klaus Dodds

Războaie de graniță. Conflicte care ne definesc viitorul, de Klaus Dodds, este noua apariție editorială Litera, colecția „Kronika“.

O abordare fascinantă a geopoliticii internaționale, care examinează semnificația trecută, prezentă și viitoare a granițelor, de la căderea Zidului Berlinului până la atentatele de la 11 septembrie, trecând prin Palestina și Pakistan, Coreea de Nord, Zidul lui Trump și nu numai.

Ce înseamnă pentru relațiile internaționale, în perpetuă schimbare, cele mai periculoase și mai neașteptate conflicte la graniță? Și cum afectează acestea echilibrul global?

În Războaie de graniță, Klaus Dodds sondează ciocnirile geopolitice ale viitorului, explorând zidurile de la granițe — atât fizice, cât și simbolice —, de la Fâșia Gaza până la cursa spațială. În Munții Himalaya, la Marea Mediterană și în alte părți ale lumii, tensiunea inerentă, provocată de încercarea de a separa lumea în zone, este departe de a dispărea.

Odată cu schimbările climatice care mută granițele naturale, de la munți și ghețari până la fluvii, se întrevede tot mai clar întrebarea: cum vom supraviețui într-o climă din ce în ce mai caldă, cu un nivel al apei mărilor în continuă creștere și cu o populație tot mai numeroasă? Dodds explică de ce acum, mai mult ca niciodată, este posibil să ne confruntăm cu tot mai multe ziduri, bariere și sisteme de securitate în viața noastră de zi cu zi.

Volumul Războaie de graniță ne oferă posibilitatea să descoperim ce înseamnă cu adevărat granițele în lumea modernă: cum sunt construite, ce importanță au pentru cetățeni și guverne și cum ne ajută să înțelegem trecutul istoric și mai ales viitorul diplomatic.

Citește un fragment în traducere din limba engleză și note de Irina Pricop

Capitolul 1

Granițele contează

Graniţele şi întreaga arhitectură care permite existenţa acestora sunt cu noi de mii de ani. Cele mai vechi ziduri construite în scopuri defensive datează de acum 12 000 de ani şi se află în Orientul Mijlociu, iar cel mai recent zid din interiorul unui oraş este cel din Ierihon, în valea fluviului Iordan. Construite atât pentru apărare împotriva inundaţiilor, cât şi pentru protecţie, aceste ziduri ne reamintesc că instinctul de a fortifica are o istorie care se întinde de‑a lungul a mii de ani. Zidurile de apărare au găsit teren propice în Atena antică, dar nu şi în Sparta, unde pregătirea războinicilor a fost considerată un factor de descurajare mult mai puternic decât cărămida şi piatra. În Constantinopol, celebrele ziduri teodosiene ale oraşului au rezistat aproape o mie de ani. Construite în secolul al V‑lea, au fost străpunse doar de forţele armate otomane în mai 1453, ajutate de praf de puşcă şi tunuri de asediu. Zidurile şi graniţele fortificate eşuează în cele din urmă, din cauza ingeniozităţii şi a tenacităţii umane, în timp ce dezastrele naturale, precum furtunile de nisip, erupţiile vulcanice, inundaţiile şi cutremurele, continuă să scoată în evidenţă caracterul limitat al capacităţii de apărare a zidurilor şi a gardurilor de securitate.

Cu toate acestea, atitudinea faţă de marcarea graniţelor a crescut şi a descrescut de‑a lungul timpului. În anii 1990 existau mult mai puţine ziduri la graniţă şi bariere fiindcă guvernele din întreaga lume mizau pe globalizare – făcând apel la reducerea barierelor, creşterea comerţului şi răspândirea democraţiei. Două decenii mai târziu, a ajuns ceva obişnuit să citim despre noi investiţii în securitatea frontierelor, inclusiv bariere, garduri şi ziduri. Cu o finanţare şi o logistică adecvate, echipe de construcţie moderne au arătat, în zona sudică de graniţă a Statelor Unite, că pot construi în jur de 400 de metri de gard pe zi. Graniţa terestră cu Mexicul are peste 3 000 de kilometri lungime. Ambiţiile preşedintelui Donald Trump de a avea „un zid frumos“ au nevoie de o grămadă de timp şi de bani să se realizeze.

Gardurile şi zidurile sunt, în orice caz, doar unul dintre elementele care ţin de frontiere. Statele pot demonstra în diferite moduri în ce măsură au graniţele pregătite. Guvernele ar putea alege să cheltuiască milioane de dolari sau alte valute introducând flote de drone şi reconfigurând peisajul astfel încât să crească atât conştientizarea situaţiei, cât şi supravegherea propriu‑zisă. Alternativ, ar putea alege să‑şi modifice regimul curent al vizelor şi să restricţioneze intrarea cetăţenilor din ţări considerate periculoase, nesigure, care implică risc de ameninţare sau pentru sănătate.

Să nu uităm că există şi alte opţiuni de delimitare frontalieră. Statele pot alege să îşi „deschidă“ graniţele din motive strategice. Ar putea decide să nu împiedice fluxul de persoane şi de mărfuri. Oricât de mult ar fi afectat criza migranţilor Europa de Sud‑Est şi Orientul Mijlociu apropiat începând din 2015, relaţia dintre Turcia şi Uniunea Europeană a pivotat în jurul problemei frontierei terestre şi maritime dintre Grecia şi Turcia. Găzduind milioane de refugiaţi sirieni şi din alte ţări, precum Afghanistan, Ankara şi Bruxelles s‑au blocat în dispute aprinse cu privire la cum aveau să fie primiţi aceştia. Deranjat de aparenta indiferenţă europeană faţă de interesele sale strategice privind graniţa dintre Turcia şi Siria, în februarie 2020 guvernul turc pur şi simplu a încurajat mii de migranţi să îşi croiască drum către frontiera greacă. În Turcia zilelor noastre, graniţa de sud este puternic militarizată şi securizată, în timp ce integritatea frontierei de vest depinde de calculele strategice ale conducerii politice. Temându‑se de un număr mai mare de migranţi pe care ar trebui să îi primească sau să îi redistribuie în cadrul blocului Uniunii Europene, Turcia a utilizat situaţia frontierelor sale ca avantaj pentru a obţine ajutor financiar şi sprijin politic.

Ne întoarcem mereu la trasarea graniţelor mai degrabă ca la o activitate decât ca la staticul zid de hotar sau inerta linie trasată pe o hartă. Oare de ce? În realitate, există mulţi factori declanşatori care susţin investiţiile în securizarea frontierelor şi, pe de altă parte, există motive pentru care pur şi simplu nu merită să ne agităm pentru a le asigura caracterul inviolabil. Aceşti factori declanşatori pot fi culturali, economici şi politici, de exemplu temeri şi îngrijorări cu privire la migranţi care pot copleşi culturi indigene, terţe părţi ostile care ar putea activa conflicte şi acte de terorism, precum şi terţe părţi care ar putea transmite boli. Există, de asemenea, imperative financiare care deseori nu prea sunt puse în discuţie. Experienţele europene şi din America de Nord în materie de infrastructură şi de siguranţă a frontierelor ilustrează un vast complex industrialo‑juridico‑politico‑militar care implică o serie de protagonişti, cum ar fi personal din apărare, poliţişti de frontieră, avocaţi, factori de decizie politici, contrabandişti, antreprenori din sectorul privat, grupuri ale societăţii civile şi lideri politici. În acest caz, securitatea şi controlul graniţelor sunt extrem de profitabile. Într‑un raport publicat în martie 2019, grupul de analiză a afacerilor Frost & Sullivan a estimat că piaţa de securizare a frontierelor va ajunge la o valoare de cel puţin 168 de miliarde de dolari în 2025. Noile investiţii vor viza analiza datelor în timp real, pe măsură ce agenţiile de securizare a frontierelor vor încerca să îşi îmbunătăţească propria capacitate de a detecta şi de a preveni circulaţia ilegală a persoanelor şi a mărfurilor.

Ce spun criticii despre Războaie de graniță. Conflicte care ne definesc viitorul

„Cu o cunoaștere impresionantă a fenomenului, Dodds demonstrează convingător că politica identității și dereglările provocate de schimbările climatice vor spori conflictele de la graniță în următoarele decenii.“ (Publishers Weekly)

„Ideea conform căreia granițele nu sunt tocmai ceea ce par constituie nucleul cărții «Războaie de graniță», deopotrivă un volum impresionant și actual. Și merită să reflectăm asupra acestui subiect, mai ales astăzi. (…) Dodds ne convinge pe deplin că granițele dezvăluie «adevăruri fundamentale despre umanitate».“ (The Spectator)

„Cartea de față nu putea fi mai actuală (…). Aruncând o privire geopolitică asupra unor teritorii fragmentate și disputate, precum Cipru, Ierusalim și Georgia, [Dodds] evidențiază, din perspectiva unei realpolitik, faptul că granițele sunt elemente în egală măsură contestate și (cel puțin în vremuri normale) surprinzător de fluide.“ (Geographical Magazine)

Despre Klaus Dodds

Klaus Dodds este profesor de geopolitică la Royal Holloway, Universitatea din Londra, și bursier al Academiei de Științe Sociale. A scris numeroase cărți pe teme de geopolitică și diplomație, iar din 2006 este autor al unui editorial lunar pe teme geopolitice pentru Geographical Magazine. Klaus Dodds a fost recompensat cu Premiul Philip Leverhulme, acordat „cercetătorilor remarcabili, a căror activitate a atras recunoaștere internațională și a căror carieră viitoare este excepțional de promițătoare“. Ca autor sau coautor a publicat: Ice Humanities (2022), Ice: Nature and Culture (2018), Geographies, Genders and Geopolitics of James Bond (2017, alături de Lisa Funnell), Geopolitics: A Very Short Introduction (2007) și Pink Ice: Britain and the South Atlantic Empire (2002).

Te-ar mai putea interesa și: