Citește un fragment în avanpremieră din “Ultima prințesă”, de Connie Glynn

Ultima prințesă, de Connie Glynn, a apărut la Editura Litera, în colecția „Ficțiune pentru adolescenți”. Bine-ai revenit în lumea magică a Cronicilor Rosewood! Vei afla deznodământul minunatei serii dedicate fanilor Jurnalelor prințesei și ai lui Harry Potter!

Fii bună, fii curajoasă, fii de neoprit!

Fii bună, fii curajoasă, fii de neoprit!

Fii bună, fii curajoasă, fii de neoprit…

Ellie este o prințesă rebelă care a renunțat să își mai ascundă identitatea.

Lottie este substitutul ei, care își dorește să îi fie pavăză împotriva amenințărilor Leviathanului.

Jamie este partizanul lui Ellie, protector pe viață care a jurat să își apere prințesa cu orice preț, numai că dispare în mod misterios.

Însă nu toți trei reușesc să se întoarcă la Rosewood Hall.

Se vor mai regăsi oare vreodată? Și dacă da, cu ce sacrificiu?

Având ca miză coroana regală, riscurile devin din ce în ce mai mari…

Citește un fragment în traducere din limba engleză și note de Mirella Acsente

În ultimii trei ani, Lottie Pumpkin reușise să înfrângă un ucigaș letal bine antrenat, să scape din a fi răpită – și să aibă inima frântă. Nu‑i rău. Și totuși, nimic – nici asasinul letal, nici cumplitul secret regal – nu se putea compara cu stinghereala pe care o simțea acum, stând așezată în biroul sufocant al firmei Finanțare Personală Anderson.

Domnul Anderson era persoana cu înfățișarea cea mai banală pe care o văzuse vreodată Lottie. Atât de banală, de fapt, încât era sigură că n‑ar fi putut să‑l identifice nici dacă ar fi fost singurul din încăpere.

În schimb, biroul lui era unic prin ritmicitatea dată de ticăitul unui vechi ceas cu cuc de pe perete și de clinchetul bilelor argintii ale pendulului lui Newton. Totul în acel spațiu se acompania cu penița stiloului domnului Anderson, care mâzgălea semnături și cifre pe teancuri întregi de documente ce păreau foarte complicate. Lottie era sigură că, dacă nu dezamorsa tensiunea, întreaga încăpere avea să explodeze cât de curând.

– Mă scuzați…

Domnul Anderson a ridicat un deget, întrerupând‑o imediat.

– Un moment, te rog!

Auzindu‑i tonul tăios, Lottie s‑a abținut să comenteze, iar el a continuat să scrie, până când a ridicat în cele din urmă privirea și și‑a împins ochelarii mai sus pe nas.

– Așa, Miss… Pumpkin?

– Da.

I‑a verificat de două ori numele.

– Trebuie să recunosc, a început domnul Anderson, sunt contabil de foarte multă vreme, și pot afirma cu siguranță că n‑am mai avut niciodată de‑a face cu un caz atât de deo‑ sebit ca acesta. Și‑a pocnit încheieturile degetelor, arătând ca și cum se pregătea să muște dintr‑o friptură suculentă. Nu e vorba doar de complicatele proceduri legale privind contul din străinătate, ci și de nenumăratele bariere de securitate.

Dacă n‑ar fi cunoscut situația, Lottie s‑ar fi gândit că omul chiar era încântat.

– Cine ți‑a deschis acest cont și‑a făcut bine treaba. E imposibil să descopere cineva prea ușor cui îi aparține sau de unde provin plățile.

Lottie l‑a privit, clipind, din cealaltă parte a biroului.

– Ăsta e un lucru bun?

Ignorându‑i întrebarea, domnul Anderson a continuat:

– Acestea fiind zise, odată ce îți pot dovedi identitatea prin informațiile din scrisoarea pentru plata compensato‑ rie pe care ai primit‑o luna trecută de la curtea supremă a Maradovei, totul e foarte simplu.

– Deci?

– Deci – i‑a împins repede o hârtie peste birou –, dacă semnezi asta, banii sunt ai tăi și îi poți cheltui cum vrei. Fără restricții.

– O! În condiții normale, ar fi fost o veste minunată, dar acum, tot ce simțea Lottie era groază. Ea nu se afla aici pentru bani. De fapt, sperase să aibă șansa de a vorbi cu Wolfsonii și de a‑i avertiza. Undeva în lume, Claude Wolfson, potențialul rege al Maradovei, căzut în dizgrație, avea un plan îngrozitor de a se răzbuna împotriva familiei care îl lipsise de coroana ce i se cuvenea. Poate că Lottie nu știa ce formă avea să ia această răzbunare înverșunată, dar știa când plănuia el să o pună în aplicare: la Festivalul Florilor de Aur. Cu puțin timp în urmă, Lottie ar fi fost sigură că va primi o invitație; acum însă, nu putea decât să aștepte ca un câine abandonat, sperând, într‑un fel jalnic, că totuși i se va permite să intre.

Lottie trebuia să o avertizeze pe Ellie și pe familia ei îna‑ inte de acel moment, ceea ce nu era imposibil, dacă n‑ar fi fost blocate toate liniile de comunicație. Scrisorile erau returnate, e‑mailurile nu se transmiteau, apelurile telefoni‑ ce nu funcționau. Toate legăturile lui Lottie cu Maradova fuseseră cu desăvârșire întrerupte.

Probabil că îngrijorarea i se citea pe față, pentru că domnul Anderson a privit‑o cu ochii mijiți.

– E ceva în neregulă, Miss Pumpkin?

Lottie a ezitat, frământându‑și între degete tivul rochiei.

– Doar că… Chiar asta e tot? a întrebat, și vocea i s‑a frânt. N‑ar trebui să vorbesc cu cineva? Nu e nevoie să comunic cu nimeni?

– Nu, nu‑ți bate capul cu așa ceva. Domnul Anderson a zâmbit. Imediat ce ajungi la vârsta majoratului în Maradova, și procedurile legale sunt finalizate, toți banii îți aparțin.

Mâna i‑a urcat spre pandantivul cu lup de la gât, ultima legătură a lui Lottie cu Ellie și Jamie.

– Înțeleg. Credeam doar că trebuie să vorbesc cu cineva.

Bilele din pendulul lui Newton s‑au oprit încet, iar fruntea domnului Anderson s‑a umplut de cute.

– Nu cred că înțelegi, Miss Pumpkin, a spus el. Asta o să‑ți schimbe viața.

Neputând să explice de ce dorea să ia legătura cu Wolfsonii, Lottie a continuat să se foiască.

Domnul Anderson a încercat din nou.

– Uite, o să‑ți explic mai clar. Punând la socoteală ono‑ rariul meu și toate taxele, cu toate plățile tale lunare în perioada în care ai fost angajată ca substitut al prințesei Eleanor Wolfson, cu bonusurile de pe urma clauzei privind riscurile care îți puneau viața în pericol, plus suma globală inclusă în negocierile privind terminarea contractului, ești acum în posesia a 697 790 de alexi maradovani, ceea ce în‑ seamnă 711 452 de lire britanice.

– Înțeleg. Doar că… S‑a oprit. Stați puțin, ce‑ați zis? Domnul Anderson a zâmbit larg.

– Pe scurt, Miss Pumpkin, ești bogată. Lottie a rămas cu gura căscată.

– Văd că în sfârșit te‑ai trezit. Domnul Anderson i‑a întins stiloul care îi purta inițialele. Vrei, te rog, să semnezi? Cu ochii mari de uimire, Lottie a luat stiloul. Era vag conștientă de scârțâitul peniței pe hârtie, în vreme ce își semna intrarea într‑o nouă viață, dar știa că, dacă ar fi putut, s‑ar fi lipsit de toți banii ăștia, ca să mai poată vorbi cu Ellie și Jamie.

– Să‑i cheltui cu înțelepciune, Miss Pumpkin, a sfătuit‑o contabilul.

Despre Connie Glynn

Connie Glynn s-a născut în Anglia în 1994 și a avut încă din copilărie o mare pasiune pentru povești, dictându-i mamei sale prima ei povestire la vârsta de șase ani. În timpul facultății a înființat canalul YouTube de vlogging Noodlerella, care s-a bucurat de un succes imens în Marea Britanie, adunând în scurt timp aproape un milion de abonați.

În anul 2017, primul volum din seria Cronicile Rosewood, inspirat din propriile experiențe din anii de școală la internat, a adus-o pe Connie în topul autorilor de succes ai genului. Prințesă sub acoperire a fost urmat de Prințesă cu adevărat, de Prințesa pierdută și de Prințesă pentru totdeauna. Aventura se sfârșește în volumul al cincilea, Ultima prințesă.