LiteraBlog „Cuvinte pe care să nu le spui niciodată copilului tău“, o carte de „urgență“, dar și de citit din scoarță-n scoarță

„Cuvinte pe care să nu le spui niciodată copilului tău“, o carte de „urgență“, dar și de citit din scoarță-n scoarță

Știm că principalele ingrediente în creșterea unui copil ar trebui să fie blândețea, acceptarea, comunicarea deschisă și asertivă. La teorie suntem buni cu toții, practica, însă, ne dă de furcă. Ce ne facem cu toate impulsurile moștenite sau dobândite, care scot capul în momentele în care copilul ne apasă toate butoanele și ne face să ne pierdem răbdarea? Cum liniștim vocea care ne spune să „punem la punct“ copiii atunci când nu ne ascultă? De unde știm care sunt limitele, unde să ne oprim, cum să creăm echilibrul de care au atâta nevoie copiii noștri?

Cum ne asigurăm că le oferim un spațiu sigur, în care ei să își poată exprima emoțiile și să se poată dezvolta armonios?

Cartea „Cuvinte pe care să nu le spui niciodată copilului tău“, scrisă de Natacha Deery, este un manual extrem de bine structurat, care le indică părinților frazele, clasificate pe rubrici, în funcție de situație, pe care un părinte nu ar trebui să le spună niciodată copilului său. Autoarea, un renumit psiholog clinician, oferă și alternativa la aceste fraze și explică detaliat modul în care ar trebui să abordăm anumite situații, astfel încât să sădim în copiii noștri încrederea, curajul și reziliența.

„Manualul lecturii cu voce tare”, o recomandare editorială pentru Ziua mondială a cititului cu voce tare

Ideea de bază de la care pornește ghidul este cum să punem bazele comunicării părinte-copil, în condițiile în care creierul nu este complet dezvoltat la vârste mici, iar părintele este cel care trebuie să își adapteze discursul și abordarea la capacitatea de înțelegere a copilului, asigurându-se totodată că pune în mișcare mecanismele necesare drumului în viață.

Pe scurt, principiul prezentat este cel al afirmațiilor pozitive, prin care îi putem ajuta pe copii să adopte mai ușor comportamentele dorite. Este o tehnică simplă, care dă rezultate bune, dar aplicată constant și cu o serie de instrumente în spate, instrumente oferite părinților în cele 44 de situații prezentate.

Primele opt capitole se adresează emoțiilor și îi învață pe părinți cum pot să-și ajute copiii să își cunoască și să-și gestioneze mai bine emoțiile. Autoarea abordează cele mai cunoscute situații în care emoțiile neînțelese și imposibil de gestionat îi pot face pe copii să oprească orice fel de comunicare, să plângă necontrolat, să se înfurie sau să dezvolte diferite frici, dintre care cea mai întâlnită este frica de întuneric. Fiecare situație în parte este explicată din punct de vedere psihologic, dar se oferă și soluții – afirmații de înlocuire pentru frazele care nu ar trebui rostite niciodată, tabele în care părinții pot urmări anumite repere temporale pe înțelesul copiilor, tehnici de liniștire și conectare cu cei mici.

Cărți pentru copii în curs de apariție la Editura Litera

Următoarele capitole ale cărții abordează stima de sine și atașamentul, esențiale a fi plantate corect în subconștientul copilului, acolo de unde acționează, de fapt, toate comportamentele neadecvate și cuvintele grele pe care le rostim de multe ori fără să realizăm. Autoarea subliniază în primul rând cum putem separa comportamentul de cine este copilul ca individ, astfel încât să îl ajutăm să își clădească respectul față de sine și o imagine corectă asupra a cine este el în raport cu cei din jur.

Sunt descrise pe larg situații în care tindem să ne comparăm copiii cu colegii lor de clasă sau cu frații, momente în care capitulăm și abordăm crizele de furie ale copiilor cu o aparentă detașare emoțională, ce transmite mesajul eronat că nu ne interesează sentimentele propriului copil, conflicte legate de școală, implicarea copilului în treburile gospodărești sau modul în care el abordează viața și relațiile sociale.

Poate unii părinți vor găsi surprinzător faptul că autoarea nu se referă doar la cuvintele și frazele așa-zis „negative“, prin care copilul este certat, comparat sau amenințat, ci și la cele ce pot fi considerate inofensive și prin care am putea crede că impulsionăm copilul, dar de fapt nu facem decât să punem presiune pe el și să îl condiționăm.

Două instrumente extrem de interesante și utile prezentate în „Cuvinte pe care să nu le spui niciodată copilului tău“ sunt Descărcarea emoțiilor și Roata alegerilor.

Descărcarea emoțiilor cuprinde patru tehnici – respirația abdominală, care ajută la reducerea furiei sau anxietății, tabelul emoțiilor, prin care învățăm copiii să se exprime, să-și înțeleagă și să-și echilibreze emoțiile, descărcarea motrică și instrumentele tactile, care favorizează relaxarea și deconectarea de la factorii de stres și termometrul emoțional, care îi ajută pe copii să scadă intensitatea emoțiilor.  

Roata alegerilor prezintă mai multe strategii de joc pe care copiii le pot alege, în funcție de preferințe, pentru a-și tempera emoțiile. De exemplu, copilul poate alege să se izoleze până se liniștește, să respire, să lovească o pernă sau să sufle în vulcanul furiei. Important este să învețe că are putere și control asupra emoțiilor sale, chiar și a celor cu o intensitate mai mare.

Ce este cel mai de apreciat la cartea Cuvinte pe care să nu le spui niciodată copilului tău este că se axează în proporție de 100% pe exerciții și tehnici practice, oferă părinților alternative simple și ușor de aplicat la metodele tradiționale de educație, fără a pune presiune sau a-i face să se simtă prost, ci plecând de la ideea că niciun om nu este perfect, cu atât mai puțin un părinte, dar că întotdeauna avem opțiuni și putem lucra în fiecare zi la a fi un părinte mai bun pentru copiii noștri.

Despre Ioana Marinescu

Ioana are 41 de ani, reușește să îmbine perfect rolul de mamă cu cel de femeie și se află în permanență în căutarea de forme prin care să își exprime creativitatea.

La bază este om de comunicare și PR, a lucrat în corporație până când a simțit că nu se mai regăsește în lumea rigidă de acolo, iar în 2012 a luat drumul florilor și a devenit designer floral acreditat.

Cuvintele scrise au reprezentat dintotdeauna o formă naturală de exprimare pentru Ioana, așa că în 2015 a luat ființă blogul său, cunoscut atunci drept pisicapesarma.ro.  În paralel, a lucrat ca și creator de conținut independent.

Între timp, viața sa personală a suferit schimbări majore, care s-au reflectat pe toate celelalte paliere. Astfel, în 2020, blogul a devenit ioanamarinescusima.ro, iar ea s-a acreditat ca și consilier de dezvoltare personală și a urmat cursuri de coaching și multiple terapii alternative.

Toate aceste skill-uri deprinse în urma cursurilor, reușește să le folosească  în practica de zi cu zi, dar și în practica alături de clienții pe care îi ajută să își regăsească puterea interioară și bucuria de a trăi. Preferă să aplice fie metodele clasice de consiliere, fie metoda proprie, care îmbină consilierea și coachingul cu designul floral și semnificația florilor.

În prezent, împletește activitățile de coaching și dezvoltare personală cu cele de scris și predat, pentru că susține și cursuri de scriere creativă pentru copii, dar și ateliere florale pentru copii și adulți.

Ioana consideră că fiecare zi este un dar, față de care “avem datoria”, cel puțin raportându-ne la noi înșine, să ne bucurăm, așa cum și după orice furtună apare soarele și din orice experiență avem ce învăța pentru a deveni mai buni și mai împăcați cu noi.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PROFITĂ DE OFERTELE SPECIALE ȘI AFLĂ PRIMUL CARE SUNT NOUTĂȚILE

Vrei să fii la curent cu veștile literare? Îți vom putea trimite, cu acordul tău, emailuri cu noutățile editoriale, promoții, concursuri, evenimente, târguri de carte online și detalii despre oferta educațională. Te poți dezabona oricând printr-un simplu click. Mai multe detalii sunt disponibile pe pagina Politici de confidențialitate.