Alina Purcaru: „À la Agatha”

Nu trebuie să fi citit o pagină scrisă de Agatha Christie pentru a ști deja câte ceva despre lumea pe care ea a creat-o, în zecile de romane polițiste pe care le-a semnat – atât de mare este popularitatea ei și atât de puternică identitatea ficțiunilor sale, care au ajuns repere de notorietate pentru definiția romanului polițist.

Zece negri mititei, Crima din Orient Express, Moarte pe Nil sau Cadavrul din bibliotecă sunt titluri care au făcut ocolul planetei, ajungând să fixeze în conștiința colectivă însăși definiția genului detectivistic. Se știe că Agatha a scris cărțile cele mai citite, după Biblie și după piesele lui Shakespeare, și că e regina încoronată a romanului polițist (decorată de regina Angliei însăși). La fel, se știe că Miss Marple și Hercule Poirot, detectivii ei excentrici și formidabil de inteligenți, încă își împart cu frenezie fanii, fiecare având cu siguranță, dacă nu un detectiv preferat, măcar un top personal de romane. Sau măcar o ecranizare numai bună de revăzut în vacanța de Crăciun. A mea e Death on the Nile din ’78, cu Peter Ustinov în rolul lui Poirot, Mia Farrow, Bette Davis și Jane Birkin, într-o mare de staruri. Dar preferatul meu, în rolul lui Poirot, rămâne David Suchet, întruparea perfectă a belgianului plin de prețiozități, cu mustățile lui memorabile și cu celebrul cap chel, în formă de ou, așa cum l-a creionat Agatha și așa cum va rămâne în imaginația noastră, a devoratorilor cărților ei, indiferent de fizionomia actorilor care au fost sau vor fi distribuiți în acest rol.

M-am întrebat, și nu o dată, de ce anume mă îndrept constant către cărțile ei, ce găsesc atât de captivant, trepidant și totodată incomparabil de reconfortant în ficțiunile Agathei. Care e substanța care-i colorează stilul și care creează dependență, peste ani? Cred că în primul rând un talent pentru a infuza tensiune și în cel mai idilic colț dintr-un sat din Anglia – să spunem King̛ s Abbot, unde dăm de Hercule Poirot cultivând dovlecei înainte să mai rezolve câteva cazuri. Sau St. Mary Mead, sătucul în care operează Miss Marple – o oază de liniște și bârfă, tulburată de apariția unui misterios cadavru, abandonat chiar în biblioteca prietenilor lui Jane Marple, colonelul Arthur Bantry și soția lui, Dolly. Apoi, felul în care Agatha Christie a știut să observe circulația zvonurilor și a bârfelor în comunități restrânse și le-a recuperat ca surse prețioase de indicii, pe care mai ales Miss Marple le exploatează, mereu cu urechea ciulită la conversațiile străinilor. Însă calitatea ireductibilă a romanelor sale e că sunt adevărate demonstrații care aprofundează, pagină cu pagină, studiul naturii umane. Când vorbește despre munca lui, păstrând misterul asupra detaliilor, Poirot însuși o definește drept „studiul naturii umane, munca cea mai interesantă din lume“. Beneficiarul acestei confesiuni este doctorul Sheppard, căruia tocmai îi trecuse un dovlecel pe la ureche, zvârlit de un Poirot, grădinar nemulțumit, în deschiderea romanului Asasinarea lui Roger Ackroyd. Și, vorbind despre grădinărit, e imposibil să nu pun în ecuația savorii din romanele Agathei ticurile și tabieturile acestor doi detectivi atât de atipici, pe care i-a făcut să pară și familiari, și din cale afară de neobișnuiți.

Citește și: Zece cărți de Agatha Christie care te vor ține cu sufletul la gură

Familiari pentru că inerțiile lor, stilul vag fastidios și tabieturile lor păstrează ceva cunoscut și puțin uzat, cum sunt manierele unor rude băgăcioase, pe care le putem privi cu o ușoară iritare condescendentă, dar de care rămânem atașați. Excentrici pentru că, în ciuda fragilității lor de ființe dependente de propriile ritmuri și ticuri, se plasează în cele mai neobișnuite contexte, își riscă viața chiar și, activând o imaginație, un spirit de observație și o inteligență de excepție, miros făptașii cu mult înainte de strângerea probelor. Avem, de pildă, o bătrânică trimisă de rude să se relaxeze într-un hotel de modă veche din Londra (cum se întâmplă cu Miss Marple, care ajunge să investigheze o crimă și alte fărădelegi care se petrec la Hotelul Bertram, în romanul cu același titlu). Și bătrânica, după ce-și dezmorțește de dimineață încheieturile tricotând, după ce-și ia, tacticos, micul dejun, savurând ouăle poșate, o pornește prin Londra și, satisfăcută de tura de cumpărături la Army&Navy, ajunge să asculte conversațiile suspecte dintre o moștenitoare aflată în pericol și un șofer de curse implicat în jafuri și alte potlogării. Combinația de ceva vechi, conformist și tradițional, cum e netulburatul ceai de la ora 5, și o crimă cu protagoniști picați din cu totul alt decor, cum sunt aventuriere extravagante, actrițe, instructori de tenis sau șoferi de curse, e una clasică pentru Agatha. Și imbatabilă. Ca și construcția impecabilă a acțiunii, în care toate personajele pot fi suspecți, suspansul e întins la maxim, iar deznodământul vine ca o reuniune în salon, la care se livrează vești ce necesită o gură de brandy pentru a fi digerate.

Nimic nu e ceea ce pare în lumea Agathei, care, deși e dominată de gândirea de tip detectivistic și gravitează mereu în jurul mobilurilor unor crime, e o lume cât se poate de recognoscibilă, una care păstrează contururile și amprentele perioadelor în care au fost scrise cărțile. În romane mai târzii, cum e, de pildă, La Hotelul Bertram sau La calul bălan sunt pomeniți Beatleșii, iar La calul bălan prezintă o Londră zgomotoasă și excesivă, prinsă în schimbările radicale ale anilor ’70.

Citește și: Cărți Litera ecranizate. Descoperă cele mai captivante povești adaptate pentru micul sau marele ecran (I)

Am pomenit doar câteva dintre zecile de romane pe care le-a scris, mai mult pentru a pune la un loc o grămăjoară de indicii prețioase, care fac din cărțile ei niște bijuterii mereu dezirabile. Pentru cine își dorește continuarea festinului detectivistic cu un plonjon de amploare în viața și ideile Agathei, recomand călduros autobiografia ei, Agatha Christie – o autobiografie, o carte monumentală, scrisă tacticos și cu mulțumirea unei ființe care s-a bucurat de ceea ce i s-a dat și, în ciuda turbulențelor, a rămas fascinată de spectacolul vieții și al naturii umane.  

DESPRE ALINA PURCARU

Alina Purcaru (n. 1982) este scriitoare și publicistă. A absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii Bucureşti, are un masterat în Teorie literară și Literatură comparată, obținut la aceeași Universitate, a lucrat în presa cotidiană şi a publicat constant cronici de carte şi articole în reviste culturale prestigioase: Observator cultural, Dilema veche, Dilemateca, Suplimentul de cultură şi Noua literatură.  

A debutat cu volumul de poeme rezistență (Editura Cartea Românească, 2016), urmat de al doilea volum de versuri, Indigo (Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2018), este coautoare a romanului colectiv Rubik (Editura Polirom, 2008) şi coordonatoare a trei volume colective: Poveşti cu scriitoare şi copii (Editura Polirom, 2014) și 10.000 de semne/Otros 10.000 caracteros (antologie bilingvă de proză românească, în ediție româno-spaniolă, apărută la Editura ICR în 2017) și Un secol de poezie română scrisă de femei (împreună cu Paula Erizanu, Editura Cartier, 2019).

A  scris și două cărţi  pentru copii, Catrina și marele Domn Somn şi Un unicorn în muzeul de oase (ambele cu ilustrații de Mihaela Paraschivu, publicate la Editura Cartier, 2017). Este prezentă cu poeme și eseuri în reviste literare și în mai multe volume colective: Cum citesc bărbații cărțile femeilor (volum coordonat de Lia Faur și Șerban Axinte la Editura Polirom, 2017), Tu, înainte de toate. O antologie a poeziei contemporane de dragoste, coordonată de Cosmin Perța (Editura Paralela 45, 2018),  Ea. Perspective feministe asupra societăţii româneşti (volum coordonat de Oana Zamfirache, Editura Curtea Veche Publishing, 2019), Arta revendică rii. Antologie de poezie feministă (volum coordonat de Medeea Iancu, Fractalia și LitFem, 2020) și Izolare (volum coordonat de  Alexandra Rusu, Nemira, 2020). 

 În 2018 a participat la un workshop de traducere de poezie organizat de ICR Stockholm, iar poemele ei au apărut în revista suedeză Lirykvänen. Grupaje traduse în limba maghiară au apărut și în două publicații din Ungaria ÚjNautilusși Prae. Este membră PEN şi, în prezent, face parte din redacţia  revistei Observator cultural. 

DESPRE AGATHA CHRISTIE

Agatha Christieeste cunoscută în întreaga lume drept „Regina crimei”. A scris 80 de romane polițiste şi volume de povestiri, 19 piese de teatru (dintre care Cursa de şoareci este cea mai longevivă din istorie) şi şase romane publicate sub pseudonimul Mary Westmacott.

Celebrul Hercule Poirot – cel mai cunoscut detectiv de la Sherlock Holmes încoace – apare încă din primul roman al Agathei Christie, Misterioasa afacere de la Styles. Poirot şi Miss Marple, bine-cunoscutul personaj imaginat de scriitoare, au devenit faimoşi la nivel mondial şi au făcut subiectul multor filme realizate pentru marele şi micul ecran.

Agatha Christie a mai scris volume de nonficțiune, o autobiografie, dar şi povestiri amuzante despre numeroasele expediții în care a participat alături de soțul ei, arheologul sir Max Mallowan.

A murit în 1976.