A.J.R. Waterston
Bedros Horasangian despre volumul „Ultimul cuvânt. Retrăind fenomenul Pitești”: „Alin Mureșan face o bună treabă invitând partenerii de dialog să scotocească prin propriile lor vieți”
Suntem mereu predispuși să uităm și să iertăm. Păcatele noastre, ale altora, ale omenirii. Așa e creștinește, așa ar fi, oricum am suci lucrurile și istoria. Memoria noastră, selectivă la tot pasul, are un rol însemnat în ce culegem de pe răbojul zilelor. Bune și destule rele. Ne aducem aminte, judecăm. Oamenii. Faptele. Răsfirate în timp și spațiu. Memoria fiecăruia, memoria documentelor. Cărților. Și ajungem unde trebuie. La citit.
Mereu dispunem de mai mult timp pentru citit în miezul sărbătorilor. De iarnă, de vară, de Crăciun, de Paște sau când mai apucăm cu niște punți – oficiale sau luate cu de la noi putere – să adunăm niște zile când nu mai mergem la serviciu. Muncă, muncă, dar și zile libere, când poți să faci ce vrei și nu te lași tentat de atâtea oferte, sugestii, propuneri, ispite cu duiumul. Ce mai, trai pe vătrai, neneacă, vizite la neamuri, chefuială în familie, cu rubedeniile, cu iubiții, cu iubitele, că e Maldive și Zanzibar, că e Maramureș sau Bucovina, delir gastronomic, muzică și voie bună, ce mai, să tot trăiești, să tot trăim! Parcă, adunați laolaltă în jurul bradului frumos împodobit, mesele îmbelșugate și binecuvântate și de oarece licori ne îndeamnă să percepem, chiar și-o clipă, că viața e frumoasă și merită s-o trăim. Dincolo de tragediile trecutului, dramele prezentului și tot ceea ce memoria colectivă a umanității ne obligă să nu uităm.
O carte-testimoniu
Despre ce s-a întâmplat cu un grup de oameni, semenii noștri, într-una din închisorile din România, devenită de tristă amintire, dă socoteală un tânăr – vorba vine, nu știm bine când începe și când se termină tinerețea – cercetător. Alin Mureșan (n. 1983), absolvent de jurnalism la obârșie, dar specializat ulterior și din mers în istorie contemporană – 13 ani a lucrat la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (unde a fost și director general în 2015–2018) ne oferă spre meditație și pritocit volumul Ultimul cuvânt. Retrăind fenomenul Pitești (Editura Litera, 2021, cu o prefață consistentă și atotcuprinzătoare semnată de o bună comentatoare/știutoare a domeniului, Doina Jela, la care trebuie neapărat să adăugăm postfațaemoționantă a Clarei Mareș, care și-a adus contribuția și la realizarea cărții). O carte-testimoniu sever, care alcătuiește întregul din fragmente de mărturii, un volum de istorie orală, care aduce un plus de viață pentru a modela adevărul istoric. Și a resuscita fapte grave care chiar s-au întâmplat. Acolo unde a fost multă suferință, sânge și moarte.
Mărturii cutremurătoare și o boare de speranță
Documentele au consemnat un număr de 603 deținuți – cu date concrete și complete – care au trecut prin ceea ce se numește generic „fenomenul Pitești“. O așa-zisă „reeducare“, în fond o formă abjectă de umilire și degradare a ființei umane. Nici prima, nici ultima, doar o formă aparte de chinuri și degradante umilințe. Unde erai, Doamne, când se petreceau aceste orori? Ei bine, Dumnezeu era mereu invocat și a contribuit la salvarea multora dintre deținuții supuși torturilor. Nu avem cuvinte potrivite pentru toate acele orori care s-au întâmplat. Le găsim în carte, în mărturiile celor adunați acum să lase incredibile povești de viață. Și moarte. Dintre cei care au urcat această Golgotă a suferinței și au scăpat cu viață, câțiva depun mărturie. O spovedanie teribilă, dincolo de amintirile personale și gradul de implicare emoțională, peste timp, a respondenților. Iată numele celor cu care stă de vorbă Alin Mureșan, într-o binevenită empatie cu cei care au îndurat și neîndurabilul: Vasile Ilea (Cluj-Napoca), Ioan Petru Săbăciag (Cluj-Napoca), Inocențiu Glodeanu (Cluj-Napoca), pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa (Cluj-Napoca), Pr. Nagy Géza (Târgu Mureș), Titus Leonida (Iași), Gheorghe Marian (Timișoara), Aurel Suciu (Timișoara), Mircea Cojocaru (Deva), Gheorghe Bâgu (București), Dumitru Ispas (București), Gheorge Clinciu (Constanța), Paul Dumitrescu (București), Valeriu Popa (București), arhim. Zareh Baronian (București), Gheorghe Gheorghiu (București), Constantin Rodas – pr. Teodor Stănescu (Ploiești). Fiecare martor-mărturisitor cu destinul lui, cu amintirile lui, sensibilitatea și memoria lui, evident, subiectivă. Forma dialogului nu scade valoarea testimoniului. Ba chiar aduce un spor de autentic. Trebuie să precizăm că arhimandritul Zareh Baronian nu a fost implicat în reeducarea de la Pitești, ci dă glas calvarului îndurat de un unchi, fratele mamei, părintele Papken Keropian, despre care aduce cutremurătoare mărturii. Așa cum este tot ce apare mărturisit/povestit/spus în aceste abrupte confesiuni. Alin Mureșan face o bună treabă invitând partenerii de dialog să scotocească prin propriile lor vieți. Dramatice cap–coadă, dar cu momente de bucurie/extaz etc. pe care doar parcurgerea unor mari suferințe le poate oferi. Cum? Prin credința că răul nu poate ieși mereu învingător. Chiar și atunci când de atâtea ori s-a întâmplat așa ceva.
O abordare profund umană
Preiau câteva cuvinte puse de autor pe coperta cărții apărute cu sprijinul Fundației Konrad Adenauer România: „Mărturiile din acest volum sunt un element indispensabil în încercarea (poate fără sorți de izbândă) de a înțelege cu adevărat ce s-a întâmplat în penitenciarul Pitești între 1949 și 1951. Ne lipsește de prea multe ori exercițiul de a-l asculta pe cel de lângă noi, mai ales atunci când nu îi împărtășim opiniile. Dar dialogul este esențial pentru a ne reconcilia cu trecutul, atât cel individual, cât și al societății noastre, încă profund influențată de traumele comunismului. Cartea reunește 17 dialoguri tulburătoare despre destine personale și colective în fenomenul Pitești, văzut din perspectiva celui care își expune trauma. Întrucât niciunul dintre cei intervievați nu se mai găsește azi printre noi, ele sunt, totodată, ultimele cuvinte ale acestor nefericite personaje ale istoriei“. Și conchide Alin Mureșan acest periplu dramatic prin viețile unor oameni călcați în picioare de o istorie nedreaptă și ticăloasă: „Toate aceste personaje au fost oameni în carne și oase, cu idei și sentimente, cu merite și greșeli, cu înălțări și prăbușiri. În fond, sunt oameni ca noi (uneori mai buni decât noi), aruncați într-un context istoric îngrozitor și obligați la decizii la fel de îngrozitoare: să îi fac rău celuilalt sau să mă sacrific eu? Să fie torturat colegul meu sau să îndur eu totul? Cine să moară: eu sau altul? Repersonalizarea și reumanizarea martorilor au fost motivele care m-au determinat să aleg această structură atipică a cărții, de discuții(re)povestite și împănate cu amintirile mele la fel de subiective“.
Citește un fragment în avanpremieră din „Ultimul cuvânt. Retrăind fenomenul Pitești” de Alin Mureșan
Ca unul care am studiat, cercetat și scris într-o oarecare măsură, preț de 30 de ani, despre genocidul armean din Imperiul Otoman prin anii Primului Război Mondial, care în România nu interesează prea multă lume – ispitele și poftele zburătăcesc spre o shaorma și plajele de la Antalya și Kușadasî –, pot spune doar atât: cartea lui Alin Mureșan este copleșitoare. Și se adaugă unei biblioteci imaginare care vrea să adune pe aceleași rafturi ale neuitării toate suferințele pe care omenirea le-a îndurat. Și le îndură. Ultimul cuvânt încă nu este spus. Scris.
DESPRE BEDROS HORASANGIAN
Bedros Horasangian este fiul lui Ovanes Horasangian, inginer, și al Nadiei Horasangian. După absolvirea Liceului „Spiru Haret” (1965), urmează Facultatea de Echipament Tehnic a Institului Politehnic din București (1965-1970). Începe să lucreze ca inginer, dar renunță pentru a se dedica scrisului. Colaborează la revistele România literară, Tribuna, Viața românească, Observator cultural. A fost atașat cultural la Ambasada României în Grecia (1997-2000) și director al Centrului Cultural Român din New York (2002-2004). Debutul literar în 1984 cu două volume de povestiri: Curcubeul de la miezul nopții și Închiderea ediției.
DESPRE ALIN MUREȘAN
Alin Mureșan este istoric și președinte al Centrului de Studii în Istorie Contemporană (din 2012). A lucrat vreme de 13 ani la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (2007–2020), unde a fost inclusiv director general (2015–2018). Alte lucrări publicate: Pitești. Cronica unei sinucideri asistate (2007, 2010, 2017), Experiențe carcerale în România comunistă (coeditor, 6 vol., 2007–2013), Casa terorii. Documente privind penitenciarul Pitești (coeditor, 2009), Memorialul închisoarea Pitești (coeditor, 2018).
„Toate aceste personaje au fost oameni în carne și oase, cu idei și sentimente, cu merite și greșeli, cu înălțări și prăbușiri. În fond, sunt oameni ca noi (uneori mai buni decât noi), aruncați într-un context istoric îngrozitor și obligați la decizii la fel de îngrozitoare: să îi fac rău celuilalt sau să mă sacrific eu? Să fie torturat colegul meu sau să îndur eu totul? Cine să moară: eu sau altul? Repersonalizarea și reumanizarea martorilor au fost motivele care m-au determinat să aleg această structură atipică a cărții, de discuții (re)povestite și împănate cu amintirile mele la fel de subiective.“ (Alin Mureșan)
