O aventură intelectuală. Imaginație și imaginar în literatura lui Amitav Ghosh

Amitav Ghosh e un campion al discursului ecologist, îmbrăcat în materie literară. A spune însă că Insula armelor e un roman care vorbește despre urgențele climatice ar fi reducționist și lipsit de substanță, ca să nu mai vorbim de adevăr. Ghosh e artizanul unei țesături complicate, dar ușor de urmărit, care păstrează somptuozitatea ficțional lexicală tipică autorilor de origine indiană și o ancorează în prezent cu elemente de thriller. Sunt aproape fotograme care se succed cu viteza respirației și își transportă cititorul într-o lume a fascinației continue.

Dinanath (Deen) Datta locuiește în America și traversează o cumpănă existențială. Întâmplarea face ca, aflat în India, să fie atras într-o călătorie în Sundarbans, pe urmele unei legende care îl urmărea din copilărie – povestea zeiței Manasa Devi, stăpâna șerpilor și, prin extensie, a fiarelor și a dezastrelor naturale, care-și revarsă mânia asupra Negustorului de Arme, personaj mitic și metonimic, în roman, pentru motivul refugiatului, al exilatului care colindă lumea, ca sub imperiul unui blestem, fără să-și poată găsi nicăieri liniștea.

Citește și: Ia o piersică!

Mitologia, minuțios explorată de Amitav Ghosh în acest roman sinuos și spectaculos deopotrivă, e ca un solvent care pune în valoare drame ale lumii contemporane, toate emanații ale unei narațiuni primare: drama refugiaților, traficul de oameni, falnica Veneție privind, cu pupila mărită mediatic, spre barca plină de fugari din Bangladesh, pe care nu-i vrea nimeni, sinuciderea delfinilor Irrawaddy, care eșuează pentru că nu mai suportă deversările din ape, sub ochii biologului care i-a studiat o viață, incendiile de vegetație din Los Angeles – toate sunt cumva legate de legenda zeiței răzbunătoare. Sunt teme mari, dense, pe care autorul le intercalează în poveste, în conversație, în tensiunea dintre cotidian și ritual.

Sigur că, ideatic, după cum arată, de altfel, și Melanie Finn într-o cronică a cărții din The New York Times, Negustorul de Arme se hrănește din eseul lui Amitav Ghosh, The Great Derangement, în care potențialul catastrofic al încălzirii climatice e pus în legătură directă cu ororile mitologizate de-a lungul timpului: furia naturii, foametea, tot ce a amprentat suficient de puternic imaginarul colectiv cât să transforme spaima într-o poveste, în fabulos, în magie, în inexplicabil. Pe Ghosh îl preocupă acest irațional pe care-l desface în ipoteze de lucru și concluzii care țin mereu de cercetare: biologică, istorică, arhitecturală, antropologică, literară. Toate sunt profund raționale, dar, totuși, accidentul nu e dezbrăcat de magie, iar coincidența întreține teama viscerală, confuzia, dar și resortul atât de omenesc al minunării. Modalitatea lui preferată de a intersecta știința cu gândirea magică e conversația. Recunosc că, pentru mine, conversațiile sunt partea cea mai suculentă, strălucitoare, captivantă a cărții. Un personaj cum e Cinta, o fabuloasă cercetătoare venețiană care funcționează în roman ca un hibrid de Pythie și de geniu livresc, e contraponderea lui Deen –  o voce a ordinii, care nu desface fructul magic până la sâmbure, ci păstrează miezul experienței umane în mijlocul calamității, ca centru de greutate al tuturor poveștilor, legendelor, jurnalelor de știri, tragediilor personale, conferințelor academice și mondenităților spumoase. Felul în care cei doi povestesc și se povestesc unul altuia e aproape simbolic pentru conversația culturală între Orient și Occident. Conversația aceasta e tema reală a cărții, ramificată în temerea, atracția și respingerea care se propagă cultural diferit, care trăiesc, în cele din urmă, în și prin poveste, prin justificarea supranaturală pe care omul o dă lumii atunci când nu-i mai înțelege rosturile.

Citește și: Paradisurile Hanyei Yanagihara

Calitatea intelectuală a acestei scrieri, care mustește de referințe, informații, surse, intertextualități, e marca rafinată a ficțiunii lui Amitav Ghosh. E ceea ce îl face un mare maestru al complicatelor ițe narative. De altfel, Ghosh sublimează minunat în The Great Derangement cheia de boltă a romanului său, și anume ideea potrivit căreia „criza climatică e totodată o criză culturală și, așa stând lucrurile, o criză a imaginației.“

Te-ar mai putea interesa și: