A.J.R. Waterston
Cărți de citit în vacanță. Recomandări de top (II)
Seria de recomandări de lectură pentru vacanță continuă cu alți șase scriitori, critici literari, editori, redactori, bloggeri de carte. Ei le prezintă cititorilor câteva dintre titlurile lor preferate, perfecte de citit în această vară.
IATĂ CÂTEVA RECOMANDĂRI DE LECTURĂ:
Justina Bandol, traducător și redactor coordonator Editura Litera, îți recomandă volumul Oricine poate avea o relație fericită de Stefanie Stahl
Dacă ai citit Vindecarea copilului interior de Stefanie Stahl, cunoști deja stilul prietenos, optimismul și seriozitatea cu care autoarea abordează probleme importante pentru fiecare dintre noi: eliberarea de stereotipiile de gândire, de povara suferințelor din trecut, cultivarea voinței, a autonomiei și a unui mod de viață tolerant și iubitor în primul rând față de noi înșine.
În noua ei carte, Oricine poate avea o relație fericită, Stefanie Stahl lărgește sfera de aplicare a conceptelor ei și discută nu doar despre personalitatea individuală, ci și despre cum relaționează ea cu semenii și cu lumea în general. Pornește, de data aceasta, de la o analiză profundă a modurilor în care diferite categorii de oameni se raportează la alții în funcție de experiențele trăite în copilărie (și aici ne reîntâlnim cu bine-cunoscutele concepte-cheie de „copil-umbră“ și „copil-lumină“) și își construiesc mecanisme defensive inconștiente. Apoi, în a doua parte a cărții, oferă sfaturi și exerciții practice și realiste cu ajutorul cărora putem deveni conștienți de aceste tipare relaționale și mecanisme de apărare și le putem inversa, astfel încât să putem atinge, în raporturile cu ceilalți, și mai ales în relațiile de iubire, echilibrul dintre cele două tendințe naturale esențiale – independența personală și nevoia de atașament, de intimitate și comunicare.
Dacă ești interesat de cărțile de psihologie și dezvoltare personală, Stefanie Stahl e o autoare ideală pentru vacanță prin spiritul ei tonic, realist și încrezător în puterea naturii umane. Ea afirmă chiar că, în ciuda creșterii ratei divorțurilor, de exemplu, generațiile de azi nu sunt deloc mai puțin interesate decât generațiile mai vechi să lege relații sentimentale profunde și serioase. Sunt doar marcate de o manie a perfecțiunii încurajată de societatea eminamente vizuală, a imaginii, în care trăim și de insistența oarecum narcisică asupra drepturilor persoanei. Fără să promită marea cu sarea, fără rețete rigide, psihologul german te ajută să te înțelegi mai bine și te lasă cu senzația încurajatoare că îți poți îmbunătăți comunicarea cu alții, ba chiar că te poți apropia de idealul relației fericite la care visăm cu toții. Și ce gând mai frumos pentru o vacanță reușită?
Simona Preda, scriitoare, îți recomandă volumul Cei o sută de ani ai lui Lenni și Margot de Marianne Cronin
După această perioadă dificilă pentru toți, cred că romanul de debut semnat de britanica Marianne Cronin este lectura ideală pentru a ne întoarce la lucrurile cu adevărat importante din viață. În fond, deși scriitoarea abordează la prima vedere tema morții – ambele protagoniste ale romanului, atât Lenni, cât și Margot, sunt paciente într-un spital pentru cei cu boli terminale –, esența cărții este de fapt frumusețea vieții, parcurgerea ei cât mai bine cu putință, curajul și asumarea alegerilor pe care fiecare este nevoit să le facă adesea. Deși există tentația să crezi că este o carte tristă, aș spune că este, mai ales, o carte care alină, care dă curaj și îți schimbă modul de percepție asupra ideii de sfârșit.
Romanul relatează de fapt povestea prieteniei dintre două femei extraordinare – Lenni, de 17 ani, și Margot, de 83 – care se întâlnesc într-un mod neașteptat la cursul de pictură din cadrul unui spital pentru cei care nu mai au nicio șansă de însănătoșire. Cele două își dau seama că împreună au trăit de fapt 100 de ani și își propun să realizeze ceva extraordinar, care să reziste în timp după ele: câte o pictură pentru fiecare an al vieții lor. Ambele personaje manifestă anumite similarități în poveștile lor de viață, care nu au fost neapărat fericite – atât Lenni, cât și Margot provin din familii cu probleme, în care au existat despărțiri, boală, dezamăgiri, ba chiar și moarte. Întâlnirea lor la acest spital stă sub semnul unei liniști, a unei coerențe menite să asigure fiecăreia dintre ele curajul și resemnarea în raport cu viitorul mult prea scurt care le așteaptă. Singurătatea unește aceste două personaje, și, deși ești tentat să crezi că felul în care aștepți moartea atunci când ești tânăr și atunci când ești în vârstă este total diferit, întâmplările și afecțiunea care se creează între ele deschid o perspectivă nouă asupra ideii de moarte.
Este o carte atașantă, dificilă, senzorială, cu un subiect emoționant, dar, paradoxal, din care nu lipsesc nici iubirea și nici umorul. Citind paginile, înțelegi felul în care curajul, bunătatea, curiozitatea și o inimă deschisă te pot duce către locuri neașteptate, către ființe aparte, chiar și atunci când adesea totul pare prea târziu. Este un roman psihologic, construit ca într-o joacă de-a timpul, cu umbre și lumini, cu surâsuri și ironii, cu tandrețe și multă grijă. Este, de asemenea, o lecție despre împărtășire, despre dăruire, despre faptul că nu neapărat ceea ce faci în viață contează, cât, mai ales, apropiații cu care alegi să îți împarți zilele, bucuriile și eșecurile. În plus, dat fiind succesul de care s-a bucurat în multe țări, romanul va fi ecranizat în curând, iar drepturile au fost deja achiziționate de Sony Pictures.
Radu Găvan, scriitor, îți recomandă volumul Cei trei muschetari de Alexandre Dumas
Eu am niște fixuri când plec în vacanță: Haruki Murakami, Bukowski sau ceva clasic. Anul acesta mi-am propus să merg din nou pe urmele celor Trei muschetari. Îmi amintesc cu drag cum citeam și reciteam acest superroman la masă, iar părinții îmi tot ziceau să nu mai citesc la masă, dar eu tot citeam. Nu mă puteam opri. E una dintre cărțile copilăriei mele și vreau să mă reîntorc la masa aceea, vreau, deși acum arăt mai curând ca un Porthos mai mititel, să fiu din nou D’Artagnan. De fapt, dacă stau mă gândesc, poate că nici n-am încetat vreo clipă, în mintea mea, să fiu D’Artagnan.
Știți, e ca în filmul acela minunat, Ratatouille, când Anton Ego, cel mai nesuferit critic culinar din lume, gustă din ratatouille-ul pregătit de Remy și se reîntoarce pentru câteva clipe în copilărie. E magie. Nu e o carte pe care o citești ca să afli ce se mai întâmplă, toată lumea știe ce se întâmplă în Cei trei muschetari, e o carte pe care o (re)citești ca să te bucuri de poveste, pur și simplu să te bucuri.
Liviu Szoke, traducător și blogger, îți recomandă volumul Portocala sângerie de Harriet Tyce
Deloc nu anunță coperta asta drăguță și portocalie povestea întunecată imaginată de fosta avocată scoțiană Harriet Tyce în ceva mai mult de 300 de pagini. O poveste densă și intensă, despre pasiuni arzătoare și secrete întunecate ce ies la iveală când te aștepți mai puțin și-ți dau cu totul viața peste cap. Alison Bailey este o avocată pledantă de succes, are patruzeci de ani, un soț, Carl, care lucrează de acasă pe post de consilier psihologic, și o fiică, Matilda, ce își adoră mama, numai că aceasta e prea absentă și prea preocupată de propria carieră pentru a mai acorda măcar puțină atenție și familiei sale. Și mai are și un amant, pe Patrick, nițel cam abuziv și cam mojic, însă care pare exact ce-i trebuie lui Alison. Adică un motiv de-a uita de cazurile sordide de care trebuie să se ocupe în timpul zilei pentru a întreține iluzia de carieră de succes de care crede că se bucură. Pentru că, dacă asta-i carieră de succes, când egoismul este mare până la cer, iar nepăsarea față de cei care țin la tine atinge cote astronomice, atunci nu știu, zău, dacă partidele de sex de pe alei dosnice, de prin toalete de tren murdare sau de prin birouri goale după ce-au plecat colegii prin cluburi pot ține loc de ceea ce-i lipsește lui Alison.
Un caz de crimă era exact ceea ce-i lipsea ca să poată spune că a ajuns în punctul culminant al carierei. Și că, gata, o va termina cu Patrick, va repara iluzia de căsnicie care ține loc de adevăr cu Carl și se va face mamă bună pentru Matilda! Dar secretele ies la iveală când te aștepți mai puțin, cum ziceam. Secrete pe care le poți lua cu tine la plajă sau la o cabană de munte, în vacanță, bucurându-te de o poveste alertă și incitantă, pe care eu, unul, am sorbit-o extrem de curios să văd cine e criminalul, de ce-a ucis și, mai ales, până unde va merge răbdarea soțului lui Alison. Și ce se va alege de Alison, firește.
Citește și: O carte pe zi: „Portocala sângerie” de Harriet Tyce
Anca Rucăreanu, blogger de carte, îți recomandă volumul Insula luminii de Kristin Hannah
Insula luminii este cartea perfectă de luat în vacanță! Și o să vă spun imediat motivul principal. Kristin Hannah subliniază, în modul ei absolut delicios, importanța momentelor din prezent, nevoia de dragoste, de familie și de prieteni.
Nu știu cum sunteți voi, dar eu iau cu mine în vacanță cărțile care ar putea să-mi facă sufletul să vibreze. Și cartea asta a atins un punct extrem de sensibil. Dar a reușit să-mi arate, dacă mai era nevoie, că pe oameni trebuie să-i accepți și să-i prețuiești. Să înveți cum poți privi dincolo de acțiunile principale, să cauți de ce-urile din spatele fiecărui efect. Kristin Hannah este o autoare care scrie cu emoție și sensibilitate despre momente parcă rupte din viață.
Nu este peste tot o lectură ușoară, dar cred că exact asta o face specială. Insula luminii poate funcționa ca un semnal de alarmă, ca o briză prietenoasă care alungă resentimentele și momentele de tăcere. Ca un memento setat pentru a ne aduce aminte să ne bucurăm mai mult de viață, să nu irosim momente prețioase și să nu uităm „te iubesc”-urile sau urările de bine în buzunare. Și poate încărca foarte bine bateriile, indiferent de durata concediului mult așteptat.
Insula luminii nu are o poveste complicată, dar are o poveste emoționantă, caldă și lipicioasă. Ești atras în poveste, intrigat de secretele care reușesc să rămână bine ascunse și abia îndrăznești să speri la acea stare de bine pe care o cauți întotdeauna la finalul cărții. E bună o ploaie zdravănă, dar e și mai minunat curcubeul, nu-i așa?
Cam așa este și cartea asta. Caldă, dar cu muchii bine definite; prietenoasă, dar cu temperament vulcanic. Insula luminii este o carte de luat în vacanță. Vă veți întoarce altfel de acolo! Promit!
Citește și: Dosar de autor: Kristin Hannah, autoarea cu peste 20 de bestselleruri internaționale
Monica Grecu, traducător și redactor coordonator la Editura Litera, îți recomandă volumele În derivă de Trish Doller și Două cărți și o vacanță de Emily Henry
Am trecut cu toții printr-o perioadă dificilă și stresantă, care ne-a făcut să fim puțin mai introspectivi și să ne reevaluăm prioritățile în viață. Așa că ne bucurăm de cărți care ne aduc lumină și căldură, care ne fac să uităm de rutina cotidiană și ne aduc un zâmbet pe buze. Iar dacă aveți nevoie să zâmbiți, chiar și printre lacrimi în anumite momente, vă recomand două cărți care vă vor umple sufletele de bucurie și vă vor face să vă simțiți ca în vacanță chiar și pe fotoliul din sufragerie.
Citește și: O carte pe zi: „Două cărți și o vacanță” de Emily Henry
O călătorie în sufletul scriitorului
În romanul lui Emily Henry Două cărți și o vacanță, January Andrews și Augustus Everett sunt vecini întâmplători, care locuiesc în case de vacanță apropiate dintr-o mică stațiune de pe malul unui lac. Mai sunt și scriitori amândoi și se confruntă cu blocaje care nu-i lasă să continue poveștile pe care le-au început (ca să nu mai vorbim despre presiunea editurilor care îi bat la cap în fiecare zi!). Lucrurile se complică fiindcă sunt amândoi lefteri și nu au nici o perspectivă de îmbunătățire a situației.
Așa că hotărăsc, mânați de entuziasmul unei doze bune de alcool în sânge, să scrie fiecare un roman după regulile și în stilul celuilalt. Gus cel înnegurat trebuie să producă o comedie romantică, iar January cea etern optimistă să scrie ficțiune cu greutate, într-o atmosferă de sfârșit de lume. Ce-ar putea fi atât de dificil, nu-i așa?
Ea îi pregătește o serie de experiențe din care să învețe să se bucure de momentele fericite, iar el o duce să-i arate ce l-a inspirat în viziunea deloc roză asupra lumii – ruinele unei așezări unde au locuit membrii unui cult al morții (adică, la ce să te aștepți?).
Gus și January sunt complet opuși, dar amândoi trec prin perioade grele și se luptă să răzbească, nu au încredere nici în ei, nici în alții, sunt anxioși și au avut povești de dragoste nefericite. Două cărți și o vacanță este un roman despre căutare și deschidere spre cei din jur, despre felul în care dragostea stă ascunsă după colț și așteaptă s-o găsești, despre puterea vindecătoare a scrisului. Finalul fericit nu este un dat, nu ajungi la el doar dorindu-ți, trebuie să te străduiești și să evoluezi ca să ai parte de el. În fond, lecția de viață pe care ne-o dă acest roman tocmai aceasta este: cel mai mult contează drumul, călătoria, efortul pe care îl depui ca să te maturizezi și să ajungi să vezi omul de lângă tine, alături de care poți trăi o poveste frumoasă.
În derivă, dar nu pierduți
Premisa romanului lui Trish Doller În derivă nu este deloc una ușoară, care să te ducă cu gândul la o vacanță la plajă în Caraibe. La zece luni după ce logodnicul ei, Ben, s-a sinucis, Anna Beck își face curaj și pleacă să îndeplinească singură visul pe care îl avuseseră amândoi: o călătorie printre insulele caraibe, într-o barcă cu pânze. Viața Annei nu este grozavă: locuiește cu mama ei în Florida, lucrează într-un bar decorat ca o barcă de pirați și viitorul i se pare sumbru. Poate această călătorie să-i readucă o rază de speranță?
Din start, socoteala din Florida nu se potrivește cu cea de pe ocean sau din insule. Anna nu e prea pricepută la navigare, deși a învățat ceva de la iubitul ei Ben, foștii viitori socri au pretenții asupra bărcii pe care el i-a lăsat-o prin testament, și nimic nu funcționează cum ar trebui. Ajunsă în Bahamas, nici măcar la jumătatea călătoriei, dar la capătul puterilor, dă un anunț ca să găsească un ajutor. Astfel ajunge pe barcă Keane Sullivan, un irlandez cu mult șarm, umor și cunoștințe despre navigație.
Nici povestea lui Keane nu este simplă, dar regretele nu-l înăspresc, ci îl fac mai atent și mai grijuliu față de fata căreia știe că trebuie să-i lase spațiu și timp să jelească și să se împace cu moartea logodnicului. În plus, nici unul, nici altul nu se grăbesc spre o relație romantică – Anna pentru că nu se poate desprinde de Ben și itinerarul stabilit de el, iar Keane pentru că nu a găsit până acum nici o femeie de care să se îndrăgostească mai tare decât de ocean, prima și cea mai mare iubire a lui.
Cu fiecare val pe care îl taie și fiecare port în care se opresc, Anna și Keane se lasă să plutească în derivă spre locul unde îi va duce soarta, reușind să parcurgă astfel drumul de la durere și întuneric spre iubire și lumină. În derivă este un roman care nu are nevoie de conflicte artificiale ca să te țină în priză: poveștile de viață ale celor doi protagoniști, împletite cu măiestrie de Trish Doller, sunt suficiente pentru a crea o atmosferă interesantă.
Și da, am descoperit citind cartea și o grămadă de idei de vacanță, pentru toți cei cu dor de ducă și cu spirit de aventură.
Citește prima parte a articolului cu recomandări de lectură pentru vacanța de vară!
