Alina Purcaru despre Elizabeth Kolbert: „Natura Stockholm”

Elizabeth Kolbert, reputată autoare și jurnalistă pe probleme de mediu, a atins o notorietate uriașă după ce, în 2015, a primit Pulitzer Prize pentru nonficțiune de interes general, cu volumul A șasea extincție, tradus și la noi, la Editura Litera.

Râvnitul Pulitzer nu a încununat doar munca de cercetare absorbită de o astfel de carte, ci, implicit, a recunoscut și anii de eforturi constante și susținute, în care Elizabeth Kolbert și-a consolidat reputația. După studii la Yale, a ajuns să lucreze constant cu publicații de prestigiu (The New York Times sau The New Yorker) și să aprofundeze, în cărțile pe care le-a publicat, un subiect care ar trebui să fie o urgență în agenda oricărui guvern: criza climatică în era Antropocenului. Realizările ei au fost recunoscute și recompensate constant cu mari distincții: National Magazine Award (pe care l-a primit de două ori, în 2006 și 2010) sau Heinz Award (2010).

Sub un cer alb. Natura viitorului tratează subiectul crizei climatice cu aplecare asupra unei practici tot mai frecvente: intervenția umană care, având ca scop rezolvarea unei probleme de mediu, naște altele, nebănuite, care cer eforturi constante pentru a putea fi controlate. Tulburările ecosistemelor în era Antropocenului ar putea fi un subtitlu al volumului, care documentează în detaliu efectele intervenței umane pentru a remedia dezechilibre create, inițial, tot de prezența distructivă a factorului uman. O altă pistă deschisă de carte privește cercetarea unor inovații menite să salveze ceea ce modul de viață din ultimii 10.000 de ani a pus în pericol. Un singur exemplu amintesc acum: crearea, în condiții de stres controlat, a unui coral menit să reziste într-un mediu tot mai nefavorabil – supercoralul. Către asta au ajuns să se îndrepte tot mai mulți cercetători, în condițiile în care speranța de a reduce gradul de distrugere în desfășurare e tot mai firavă.

Alina Purcaru despre Jean Hanff Korelitz: „Ficțiuni periculoase”

Alimentată cu doze constante de luciditate, scepticism, erudiție și interes viu, cartea e structurată în trei părți – „În aval“, „În sălbăticie“ și „În aer“ – și acoperă, implicit, probleme care țin de fiecare areal. Primul caz documentat în volum urmărește situația creată în zona râului Chicago, al cărui curs a fost deviat, prin construcția unui Canal sanitar și naval, o intervenție de amploare, care a avut consecințe pe măsură: „În total, aproape 33 de milioane de metri cubi de piatră și sol au fost scoase, o cantitate suficientă pentru a construi o insulă cu suprafața de 1,5 kilometri pătrați și cu o înălțime de până la 15 metri, a calculat un admirator. Râul a definit orașul, iar orașul a redefinit soarta râului“. Una dintre expresiile concrete pe care le-a luat această redefinire a fost instalarea unei bariere electrificate în Canalul sanitar, pentru ca o anumită specie de pești – crapul chinezesc, un prădător introdus artificial în râu – să nu ajungă în alte ape, unde ar putea distruge ecosistemele.

Peștele, originar din China, considerat acum dăunător și obiect al unor proiecte de eliminare elaborate și costisitoare, fusese inițial introdus în râu pentru a-l curăța, în mod natural, de alge și alți nutrienți. Desigur că s-a înmulțit peste măsură, făcând curat în heleșteie, după care și-a croit drum către alte cursuri și a ajuns să pună în pericol alte specii, teama majoră fiind că ar putea ajunge, prin cursul fluviului Mississippi, spre lacurile Michigan, Lake Superior, Huron și Erie. Eforturile pentru a ține situația sub control sunt uriașe. Practic, s-a creat o barieră electrificată pentru a opri crapii, pe lângă restul acțiunilor care urmăresc să-i elimine. Tone de pește sunt extrase din canal și transformate în îngrășământ, pentru că, în meniul american, crapul chinezesc încă nu a ajuns un fel dezirabil.

Alina Purcaru despre Mieko Kawakami: „Osaka–Tokyo: ruta libertății”

De la controlul crapului chinezesc în drumul lui către lacuri, Kolbert trece la o altă intervenție în cursul naturii, evidentă în structura de rezistență permanent regândită și ranforsată a orașului New Orleans, care pierde constant suprafață solidă revendicată de ape. Aici, de-a lungul istoriei orașului, pentru a ține piept inundațiilor de proporții, s-au construit mari stații de pompare, baraje și sisteme de deviere a apelor. Problema cea mai stringentă acum este că solul s-a erodat: inundațiile au fost limitate, dar, în același timp, nici solul nu a mai fost consolidat cu sedimente aduse de aceleași inundații. Toate datele despre istoria dinamicii dintre intervenția omului față cu forțelor naturii sunt absolut captivante, iar eforturile de a ține orașul stabil, într-un mediu imprevizibil, sună ca o narațiune ce nu lasă să se întrevadă mai mult decât o supraviețuire la limită.

Alte subiecte abordate minuțios în carte sunt criza biodiversității (exemplificată prin cazul peștilor deșertici din zona Nevada, amenințați din cauza experimentelor atomice din imediata apropiere), situația speciilor dependente de conservare sau istoria distrugerii Marii Bariere de Corali, criză care ar fi trebuit să alarmeze o planetă întreagă, dar care azi e, din nenorocire, doar una dintre multele altele: „Toți cei cu care am discutat în Australia au înțeles că menținerea Marii Bariere de Corali în toată măreția ei era un obiectiv aproape imposibil, în mod realist – sau nerealist. Chiar și dacă ne-am mulțumi cu o zecime din ea, ar trebui să demarăm niște operațiuni de protejare și inseminare artificială pe o suprafață de mărimea Elveției“.

Nu, nu e deloc cea mai optimistă carte pe care o putem citi, dar măcar ne arată limpede cum stăm.

„Aceasta a fost o carte despre oamenii care încearcă să rezolve probleme create de alți oameni care au încercat să rezolve probleme“, scrie Kolbert despre demersul ei. Pentru a o documenta, a vorbit cu „ingineri și geneticieni, biologi și microbiologi, cercetători și întreprinzători în domeniu“. Întregul volum pare o înșiruire palpitantă și captivantă de conversații cu experți, oameni de știință sau cu alte cărți care au tratat astfel de subiecte.

Alina Purcaru despre Deborah Levy: „Labirinturi în soare”

Terminologia e adaptată sau explicată pentru ca orice cititor/oare, oricât de novice, să înțeleagă procese odinioară invizibile, dar din ce în ce mai evidente. Să înțeleagă, de exemplu, că ghețarii din Groenlanda se topesc de șapte ori mai rapid decât o făceau în 1990, la înălțimi tot mai mari și pe suprafețe tot mai ridicate. Să înțeleagă că toate astea nu sunt ficțiuni și că, sub nicio formă, nu sunt subiecte abordate de niște oameni aflați în vacanță, care se întreabă, plictisiți, ce se mai întâmplă cu natura. Să înțeleagă că „speciile Stockholm“ nu sunt o încadrare pretențioasă, scornită de oamenii de știință, ci se referă la viață în pericol: specii dependente de conservare, pe care intervenția umană le-a împins către extincție, după care a încercat, prin eforturi sisifice, să le salveze. Se numesc „specii Stockholm“ din cauza dependenței de cei care le-au vătămat inițial.

Sub un cer alb. Natura viitorului este una dintre acele cărți care spun adevărul adunând voci și exemple diverse pentru a da măsura unei realități presante. Este o carte pasionantă, solid informată, scrisă cu pasiune, cu grijă și responsabilitate – practic, o istorie contemporană a unor urgențe de mediu care ne privesc pe toți și pe care cei care au puterea să le trateze le-au ignorat de prea multă vreme.  

DESPRE ELIZABETH KOLBERT

Elizabeth Kolbert scrie pentru The New Yorker și este autoarea cărții A șasea extincție (apărută la Editura Litera în 2016), care a câștigat Premiul Pulitzer pentru non-ficțiune generală în 2015. Este de două ori câștigătoare a Premiului National Magazine. Activitatea ei a fost, de asemenea, onorată cu Premiul National Academies Communication, cu Premiul Blake-Dodd de la Academia Americană de Arte și Litere, un Premiu Heinz și o bursă Guggenheim.
Kolbert este membră în Centrul pentru Studii de Mediu al Williams College. Locuiește în Williamstown, Massachusetts, împreună cu soțul și copiii ei.

DESPRE ALINA PURCARU

Alina Purcaru (n. 1982) este scriitoare și publicistă. A absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii Bucureşti, are un masterat în Teorie literară și Literatură comparată, obținut la aceeași Universitate, a lucrat în presa cotidiană şi a publicat constant cronici de carte şi articole în reviste culturale prestigioase: Observator cultural, Dilema veche, Dilemateca, Suplimentul de cultură şi Noua literatură.  

A debutat cu volumul de poeme rezistență (Editura Cartea Românească, 2016), urmat de al doilea volum de versuri, Indigo (Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2018), este coautoare a romanului colectiv Rubik (Editura Polirom, 2008) şi coordonatoare a trei volume colective: Poveşti cu scriitoare şi copii (Editura Polirom, 2014) și 10.000 de semne/Otros 10.000 caracteros (antologie bilingvă de proză românească, în ediție româno-spaniolă, apărută la Editura ICR în 2017) și Un secol de poezie română scrisă de femei (împreună cu Paula Erizanu, Editura Cartier, 2019).

Alina Purcaru: „À la Agatha”

A  scris și două cărţi  pentru copii, Catrina și marele Domn Somn şi Un unicorn în muzeul de oase (ambele cu ilustrații de Mihaela Paraschivu, publicate la Editura Cartier, 2017). Este prezentă cu poeme și eseuri în reviste literare și în mai multe volume colective: Cum citesc bărbații cărțile femeilor (volum coordonat de Lia Faur și Șerban Axinte la Editura Polirom, 2017), Tu, înainte de toate. O antologie a poeziei contemporane de dragoste, coordonată de Cosmin Perța (Editura Paralela 45, 2018),  Ea. Perspective feministe asupra societăţii româneşti (volum coordonat de Oana Zamfirache, Editura Curtea Veche Publishing, 2019), Arta revendică rii. Antologie de poezie feministă (volum coordonat de Medeea Iancu, Fractalia și LitFem, 2020) și Izolare (volum coordonat de  Alexandra Rusu, Nemira, 2020). 

Alina Purcaru: „­Irène Némirovsky – scrisul și criza”

 În 2018 a participat la un workshop de traducere de poezie organizat de ICR Stockholm, iar poemele ei au apărut în revista suedeză Lirykvänen. Grupaje traduse în limba maghiară au apărut și în două publicații din Ungaria ÚjNautilusși Prae. Este membră PEN şi, în prezent, face parte din redacţia  revistei Observator cultural.