- 25%

Caruselul inimilor
Reducere 25%
3,99 lei Preț standard 19,17 lei Baroneasa Antonia Thornton, o frumusețe ieșită din comun, și doamna ei de companie, blânda Judith Winslow, reușesc să intrige înalta societate a Londrei prin vârtejul amoros în care se implică. Sosirea la domeniul nobiliar a lui Adam Yorke, vărul îndepărtat al Antoniei, un tânăr care a reușit prin propriile puteri să facă avere în India, și a prietenului său Simon, chipeșul Lord Launceston, declanșează un carusel al pasiunilor când atât Antonia, cât și Judith se îndrăgostesc de fermecătorul lord. Cum în cele din urmă Antonia se logodește cu Simon, Adam, deși îndrăgostit de baroneasă, o cere în căsătorie pe Judith. Un accident neprevăzut strică însă toate planurile celor patru tineri și îi face să își cerceteze mai îndeaproape sentimentele.
Caruselul inimilor este o superbă poveste presărată cu încurcături amoroase și răsturnări de situație, care demonstrează, fără putință de tăgadă, că iubirea adevărată reușește să găsească întotdeauna calea cea dreaptă în inimile îndrăgostiților.
Mary Jo Putney este unul dintre cei mai bine vânduți autori americani de ficțiune romantică, bucurându-se de o prezență permanentă în topurile publicațiilor New York Times, Wall Street Journal și Publishers Weekly.
Baroneasa Antonia Thornton, o frumusețe ieșită din comun, și doamna ei de companie, blânda Judith Winslow, reușesc să intrige înalta societate a Londrei prin vârtejul amoros în care se implică. Sosirea la domeniul nobiliar a lui Adam Yorke, vărul îndepărtat al Antoniei, un tânăr care a reușit prin propriile puteri să facă avere în India, și a prietenului său Simon, chipeșul Lord Launceston, declanșează un carusel al pasiunilor când atât Antonia, cât și Judith se îndrăgostesc de fermecătorul lord. Cum în cele din urmă Antonia se logodește cu Simon, Adam, deși îndrăgostit de baroneasă, o cere în căsătorie pe Judith. Un accident neprevăzut strică însă toate planurile celor patru tineri și îi face să își cerceteze mai îndeaproape sentimentele.
Caruselul inimilor este o superbă poveste presărată cu încurcături amoroase și răsturnări de situație, care demonstrează, fără putință de tăgadă, că iubirea adevărată reușește să găsească întotdeauna calea cea dreaptă în inimile îndrăgostiților.
Mary Jo Putney este unul dintre cei mai bine vânduți autori americani de ficțiune romantică, bucurându-se de o prezență permanentă în topurile publicațiilor New York Times, Wall Street Journal și Publishers Weekly.


Mary Jo Putney
Mary Jo Putney
Mary Jo Putney
Mary Jo Putney
Mary Jo Putney
Mary Jo Putney
Mary Jo Putney
Mary Jo Putney
Mary Jo Putney
Mary Jo Putney
Nicholas Sparks
Rachel Winters
Jennifer L. Armentrout
Lucinda Riley
Janet Skeslien Charles
Lucinda Riley
Kate Clayborn
Megan Campisi
Anne de Courcy
Kate Elizabeth Russell
Sarah Jio
Jennifer L. Armentrout
Nigel Warburton
Ichiro Kishimi, Fumitake Koga
Santa Montefiore
Jojo Moyes
Jean Hanff Korelitz
Lucinda Riley
Simon Jenkins
Emily Gunnis
Roxanne Veletzos